Povestea grădiniței TEDY BEAR până la majorat
Administrator, ÎNPUȘCATU NARCISA MIHAELA – MIȘETA
S.C. Tedy’s Light – Grădinița Tedy Bear Craiova
„A fost odată ca niciodată…”
Așa încep toate poveștile. Cum continuă? Cu feți frumoși, zâne, fete curajoase ce ajung unde își doresc, indiferent cât de întunecate sunt cărările pe care zmeii, vrăjitoarele ori balaurii le deschid în fața lor. A fetelor curajoase.
La fel începe și povestea grădiniței Tedy Bear.
A fost odată ca niciodată. Mai exact, în urmă cu 18 ani. În Craiova nu exista nicio grădiniță privată, sau… așa credeam eu atunci. Existau. Multe. Ca și acum. Doar că nu erau „înscrise” la „curte”. Ca și acum.
Neștiind ce volum de muncă și consum emoțional presupune acest lucru, am crezut că voi primi sprijin din partea autorităților pentru a dezvolta acest proiect.
Ca într-o poveste mai puțin frumoasă, zânele s-au transformat în vrăjitoare, feții frumoși în baluri, iar eu, fata curajoasă, am ajuns să mă lovesc de răutățile nefondate ale oamenilor, fără a ști atunci că ceea ce eu vedeam ca răutate, în realitate era lipsă de profesionalism, sau… pur și simplu neștiință.
Sprijinul, atât moral, cât și financiar din partea părinților mei, la fel de important ca încrederea pe care mi-a acordat-o soțul meu, m-au motivat să nu renunț.
Am început povestea într-un apartament de 70 de metri pătrați, la parterul unui bloc. Atunci mi se părea un adevărat castel prin care se vor juca pitici, supravegheați de zâne bune, ce urmau să îi ajute să descopere lumea.
Bun. Castelul era gata, dar nu aveam piticii și nici aprobarea de la mai marii curții pentru a începe jocul. După o muncă istovitoare, aceea de a amenaja spațiul, au urmat drumuri pentru autorizații care… au fost cerute, respinse, iar cerute, iar respinse și abia după luni de lupte pierdute, cum le numeam eu atunci, au fost obținute. Autorizațiile. Eram obosită. De oameni. Care, la rândul lor, erau obosiți. De ce? Probabil de viață. Nici până astăzi nu voi ști. Cu siguranță, nici ei.
Am reușit! Am deschis, în legalitate, grădinița Tedy Bear. Castelul mult visat.
Prima grădiniță autorizată din Craiova. Atunci am înțeles de ce nu reușisem mai ușor. Era prima. Autorizată. Mai marii curții, aceia care – sperasem eu – ar fi trebuit să mă ajute, să mă susțină, să îmi îndrume pașii, habar nu aveau ce înseamnă documentația pentru o unitate particulară de învățământ.
Următorul pas? Piticii. Care… nu veneau.
Și pe care eu îi așteptam împreună cu prima zână bună, Daiana Bucilă, educatoarea de la care am învățat ce înseamă o grădiniță. Este greu să convingi un părinte să îți lase în grijă ceea ce are mai de preț, copilul. Dacă până atunci mi se păruse greu, ceea ce a urmat a fost infinit mai greu. Totul depindea de mine. De câtă încredere puteam eu inspira părinților. Atunci nu exista internetul pentru promovare. În urmă cu 18 ani, singura modalitate era să faci pliante, să le pui în cutiile poștale, apoi… să aștepți să sune telefonul.
Mă „luptam” cu grădinițe de stat foarte cunoscute care aveau sute de copii, ceea ce eu nici nu îndrăzneam să visez atunci, pentru că, pe mine, Tedy Bear, nu mă știa nimeni.
A venit primul copil, Gralis Negoiță, primul meu pitic, apoi au urmat cinci. În primul an, au fost șase, toți. Nici măcar șapte, ca în poveste, dar pot spune, cu tot sufletul, că a fost cel mai frumos an al Grădiniței Tedy Bear. Am învățat, alături de ei, cum să citesc o poveste, cum să dansez, cum să compun versurile primei serbări, versuri personalizare pentru fiecare dintre ei, dar cel mai important, ei m-au învățat să râd în hohote, pentru câteva clipe uitând că încă părinții mei sprijineau financiar toate acestea.
Au trecut 18 ani de atunci. Castelele, pentru că sunt două acum, au 600 de metri pătrați, curți mari, unde cei peste o sută de pitici se joacă în voie și cresc înconjurați de zâne bune, cum îmi place să le numesc pe educatoarele ce le oferă iubire zilnic.
De ce v-am spus toate aceste lucruri? Nu! Nu ca să vedeți cât de greu a fost, ci ca să vă motivez pentru a dezvolta învățământul particular. Pentru a deschide unități private de învățământ, pentru a face o prioritate din calitatea în educație. Calitate ce stă la baza formării și dezvoltării gradiniței Tedy Bear.
Cine face calitatea unei unități de învățământ? Oamenii. Eu am avut norocul să întâlnesc oameni de calitate, care încă lucrează alături de mine de atunci, iar pe parcurs, echipa, sau „familia Tedy Bear” cum o numesc eu, s-a mărit. Am cunoscut multe educatoare, dar puține care să fie adevărate „zâne bune” acceptate de copii.
Ca o concluzie… și am zis că scriu puțin.
Eu mi-am împlinit visul. Vă îndem să vi-l urmați până la îndeplinire și voi! Indiferent cât pare de greu.
Aș putea spune „am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa”, doar că eu nu spun asta, căci povestea grădiniței Tedy Bear continuă, pentru a vedea, mulți ani de acum înainte, copii fericiți și părinți mulțumiți de creșterea lor frumoasă.